Peticio

El Vikifontaro
Salti al navigilo Salti al serĉilo
Indekso : Peticio
de Ion Luca Caragiale
Tradukita de Vikifontaro
Rumane: Petițiune.


Estas dum la pinto de la somero, kiam la publikaj servoj komencas matene je la sepa, kaj finas je la dua posttagmeze. Dum la tuta nokto sturmis la turmenta varmegeco, kaj nun, en klara ĉielo, la suno leviĝintas, minacante per terura ardo. Kio okazos dum la tago?

Estas la sesa kaj kvindeka matene. En la oficejo de la [ĝenerala] registrejo de granda administracio, la funkciulo pretigas la registrejo, atendante, ke la horloĝo batu por, ke li povu levi la fenestrumon de la fenestro, kie [] kaj peticioj privataj. Kiam li estis forviŝanta la ŝviton, pensante pri io ajn, li aŭdis frapojn ĉe la fenestrumo [fermita].. Li rigardis lian horloĝon, kiu estis antaŭ nelonge [precizigita] laŭ tiu oficila: la sesa kaj kvindek kvin minutoj... Li ŝultrolevis, ree forviŝas la ŝviton kaj ekpripensas liajn intimaĵojn... La frapoj pliiĝas forte... Finfine, la du minutoj pasis: laŭ la horloĝo estis precize la sepa. La funkciulo prenas la [] kaj levigs la fenestrumon, lasante la .... Li rigardas eksteren. Ĉe la fenestro estas sinjoro, kiu atendas; eble tiu frapis. La funkciulo malfermas la fenestron.

În biuroul registraturii generale a unei mari administrațiuni, impiegatul își pregătește registrul, așteptând să bată ceasul, ca să ridice oblonul de la ferestruia pe unde i se-nmânează corespondența oficială și petițiile particulare. Pe când se șterge de sudoare, gândind la cine știe ce, aude ciocănituri la oblonul lăsat. Se uită la ceasul său, regulat adineaori după cel oficial: 7 fără 5 minute… Dă din umeri, se șterge iarăși și gândește mai departe… Ciocăniturile de afară au trecut; dar peste câteva momente iar încep cu mai multă tărie și insistență. Impiegatul dinăuntru se uită iar la ceas: 7 fără 2 minute. Dă din umeri, se șterge de sudoare și-și urmează gândurile intime… Ciocăniturile se-ndoiesc cu violență… În sfârșit cele două minute au trecut: ceasul arată 7 punct. Impiegatul trage zăvorul și ridică oblonul, lăsând ferestruia închisă numai cu geamul. Se uită afară. La geam e un domn, care așteaptă; probabil acela ciocănea. Impiegatul ridică geamul.

— Ĉu vi estas tiu, kiu frapis tiel?

— Dv. ciocăneați așa?

— Jes.

— Da.

— Ĉu vi ne scias, ke la oficejo malfermas la je la sepa?

— Dv. Nu știți că biroul se deschide la 7?

— Jes, mi scias.

— Ba da.

Dirinte tion, la sinjoro [metas] la kapon profunde enen tra la [] la funkciulo, surprizita pro tiu movado, ekmalantaŭen iras kaj [forlasas] la [fenestron], kiu ekfalas sur la [gorĝon] de la sinjoro kiel [klingo] de gilotino. Li volas movi la kapon eksteren, sed ne povas.

Și zicând aceasta, domnul vâră adânc capul pe ferestruică înăuntru; impiegatul, surprins de această mișcare, se dă-napoi și lasă din mână geamul mobil, care pică peste gîtul domnului ca tăișul unei ghilotine. Domnul vrea să tragă afară capul, dar nu poate.

— Levu! sinjoro! ekkriis la sinjoro kun []

— Ridică! domnule! strigă domnul cu ochii mari.

La funkciulo levas [] la sinjoro retiras la kapon.

Impiegatul ridică binișor ferestruica; domnul își retrage capul.

— Kion [deziras] vi?

— Ce poftiți?

— Mi havas aferon por [registri]...

— Am o afacere de registrat...

Kaj la sinjoro ree volas [] la kapon. Sed la funkciulo antaŭvidas, [lasas] rapide la fenestron, kiu ektuŝas la nazan [ekstremaĵon] de la sinjoro.

Și domnul iar vrea să vâre capul. Dar impiegatul prinde de veste, lasă repede geamul, care atinge vârful nasului domnului.

— Bonvolu eniri traporte, se vi havas iun aferon! krias la funkciulo, [signante per la mano] al tiu sinjoro, kie li povas iri en la oficejon.

— Poftiți pe ușă înăuntru, daca aveți vreo afacere! strigă impiegatul, făcând acelui domn semn cu mâna, pe unde poate intra în biurou.

La sinjoro [obeas], foriras de la [] kaj [tuj] ekaperas ĉe la porto. Li estas homo nek tre juna, nek tre maljuna; li ŝajnas tre laca, kaj sperta okulo tuj rimarkus, ke tiu ĉi sinjoro ne dormadis dum la nokto. Li estas [ŝvitinta] kaj [polvokovrita]; lia movmaniero estas necerta, kiel la elparolado. ....

Domnul ascultă, pleacă de la ferestruică și-ndată apare în ușă. Este un om nici prea tânăr, nici prea bătrân; pare foarte ostenit, și un ochi deprins ar pricepe îndată că domnul acesta n-a dormit noaptea. E asudat și prăfuit; mișcările i sunt nesigure ca și articularea vorbelor. Apărând în pervazul ușii, ține într-o mână pălăria de paie, cam ghemuită; cu cealaltă mână se ține de nas.

— Vi preskaŭ tranĉis mian nazon... Ĉu vi scias, kiel terure vi dolorigis min?

— Era să-mi tai nasul!... Știi ce teribil m-ai lovit?

— Pardonu!... [] Se vi tiel movas la kapon... — Pardon!... dar nu stric eu... Dacă vârâți așa capul...

— [ne gravas] Ĉu vi ne havas seĝon?

— Nu face nimic... N-aveți un scaun?

— Bonvolu.

La sinjoro sidiĝas proksime de la skribtablo...

Domnul șade alături de biurou...

— Mi ege lacas...

Dirinte tion, la sinjoro rigardas longtempe al glaso, kiu staras sur la tablo preskaŭ malplena el kiu trinkis la funkciulo.

— Bonvolu, se vi ne koleriĝus, ĉu vi havas akvon?

— Mă rog, dacă nu vă supărați, aveți apă?

— Jes.

— Ĉu ĝi malvarmas?

— E rece?

— []

— Potrivită.

— Ĉu vi ne metas en ĝin glacon?

— Jes.

— []

—Așa? îi puneți gheață?

— Kompreneble!

— Ĉu estas flir... estas firl...? ...tio...

— E flir... e firl...? ...ăsta...

— Jes, ni havas filtrilon.

— [Sinjoro!] [ĉu ĝenus vin] se mi petus al vi [glason da akvo]?... Mi ege soifas!

— Monșer! te superi dacă te-oi ruga pentru un pahar de apă?... Teribil mi-e de sete!

— [] Impiegatul sună; un aprod se prezentă.

— Glaso da akvo...

Sekve, post paŭzo, al la sinjoro:

— Vi diris, ke vi havas aferon...

— Ați zis că aveți o afacere...

— Jes, mi havas aferon...

— Ĉe ni?

— Jes, ĉe vi ... aferon... Pesemne că acum s-a dus s-o scoată din puț...

— Cum s-o scoată din puț?

— Apa... că văz că nu prea are amicul de gând să vie... Aprodul intră. Domnul ia paharul și-l soarbe întreg pe nerăsuflate, apoi, ridicând niște ochi foarte dulci și plini de mulțumire, cătră aprod:

— Mersi... Daca nu te superi... mai îmi dai unul?

Aprodul pleacă. Domnul, după ce s-a căutat prin toate buzunarele, cătră impiegat:

— S-a dus dracului! am pierdut-ol

— Ce?

— Ce, nece... e vorba, am pierdut-o?

— A fost o petiție...

— Nu, frate, batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să-mi dai batista d-tale?... numai un moment.

Zicând acestea, ia de pe masă batista impiegatului și, până când acesta să scoată măcar o exclamație, se șterge cu ea la gură de apă.

— Și dumneata nădușești ca mine.

Impiegatul dă să-și ia batista înapoi; domnul își trage mâna, se șterge de sudoare și pe urmă la nas; apoi înapoiază batista, punându-o iar la loc pe masă.

— Și eu nădușesc al dracului!

Impiegatul ia batista și o trânteste departe în partea cealaltă a mesei; apoi se așează, ia condeiul și-ncepe a trece hârtii la registru. Aprodul intră, aducând al doilea pahar. Domnul ia paharul și-l dă pe gât; pe urmă, cu tonul dulceag, făcând semn să-i treacă batista:

— Dacă nu te superi...

Impiegatul se face că n-aude. Domnul se scoală, trece pe dinaintea mesei în partea cealaltă, se apleacă peste ea și ia batista. Impiegatul vrea să i-o apuce; dar domnul s-a șters pe frunte și la nas; pe urmă, aruncând batista la loc:

-- Dankon!

— Mersi!

— Domnule — zice impiegatul — zici că ai venit cu o afacere... Mă rog... Noi n-avem timp aici să stăm de vorbă... Nouă ne plătește statul leafă, să lucrăm... Mă rog, ce afacere?

— Stăi că-ți spun... E cald al dracului!

Se duce la butonul soneriei, pe care-l apasă. Soneria zbârnâie lung.

Impiegatul, impacientat:

— Destul, domnule! Ce poftești?

— Dacă nu te superi, încă un pahar...mi-e sete al dracului. Az-noapte am umblat forfota cu niște prietini... Nici n-am dormit... Știi...

După o pauză:

— Nu-i așa că se cunoaște că n-am dormit?

— Ba bine că nu!

— Pe unde n-am fost!

Aprodul vine. Domnul, cu multă politețe:

— Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă... Aprodul iese. Domnul, către impiegat, cu delicatete:

— Aveți mult de lucru? Impiegatul:

— Nici prea-prea, nici foarte-foarte... potrivit.

Aprodul aduce paharul. Domnul îl bea pe nerăsuflate; cătră aprod:

— Mersi!

Apoi cătră impiegat:

— Daca nu te superi, te-aș ruga... batista...

— Domnule! strigă impiegatul; înțelege odată că nouă nu ne plătește statul aici ca să stăm de vorbă; avem treabă; n-avem vreme de conversație... Spune: ce poftești? Aici n-are voie să intre nimeni fără afaceri. Ce afacere ai?

-- Kiu afero?

— Ce afacere?

— Da! ce afacere?

— Am dat o petițiune... Vreau să știu ce s-a făcut. Să-mi dați un număr.

— Nu ți s-a dat număr când ai dat petiția?

-- Ne.

— Nu.

— De ce n-ai cerut?

— N-am dat-o eu.

-- Sed kiu?

— Da cine?

-- Mi sendis ĝin per iu.

— Am trimes-o prin cineva.

— Când? În ce zi?

-- Antaŭ proksimume du monatoj...

— Acu vreo două luni...

-- Ĉu vi ne scias kiam?

— Nu știi cam când?

— Știu eu?

— Cum, nu știi? Cum te cheamă pe d-ta?

— Nae Ionescu.

— Ce cereai în petiție?

— Eu, nu ceream nimic.

— Cum?

— Nu era petiția mea.

— Da a cui?

— A unui prietin.

-- Kiu amiko?

— Care prietin?

— Unul Ghiță Vasilescu.

— Ce cerea în ea?

-- Li petis nenion.

— El, nu cerea nimic.

-- Kiel, li petis nenion?

— Cum, nu cerea nimic?

-- Li petis nenion; ne estis lia peticio.

— Nu cerea nimic; nu era petiția lui.

-- Sed kies?

— Da a cui?

— A unei mătuși a lui... Știa că viu la București și mi-a dat-o să o aduc eu.

— Cum o cheamă pe mătușa lui d. Ghiță?

-- Mi ne scias.

— Nu știu.

-- Ĉu vi ne scias, tion, kion li petis...

— Nu știi nici ce cerea...

-- Jes, ŝajnas al mie, ke li petis...

— Ba, mi se pare că cerea...

-- Kio?

— Ce?

— Pensie.

Impiegatul, ieșindu-și din caracter și zbierând:

— Domnule, aici este Regia monopolurilor! aici nu se primesc petiții pentru pensii! Du-te la pensii, acolo se primesc petiții pentru pensii!

— Așa? la pensii, care va să zică?

Merge la sonerie, apasă butonul; soneria zbârnâie foarte lung.

— Destul, domnule!

Uite ce e: dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă.

Aprodul intră.

— Uite ce e, drăguță, dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă.

Aprodul iese.

Impiegatul bufnește și scrie cu ochii aplecați în registru:

— Așa?... care va să zică, la pensii?

Aprodul vine. Domnul ia paharul.

Impiegatul, după ce l-a lăsat să bea în ticnă, către aprod:

— Dă-l afară!

Domnul, plecând, foarte politicos:

— Mersi... Mă duc... Așa? care va să zică, la pensii, care va să zică?!